CIRCUIT 2019 avion ROMA & CALABRIA de la 275 euro


CIRCUIT 2019 avion ROMA & CALABRIA de la 275 euro

Diamantele Sudului –  Roma & Reggio Calabria

În această călătorie avem ocazia să descoperim:

 Roma – Napoli – Pompei –  San Nicola Arcella –  Diamante – Pizzo – Peşterile  Zungri  Tropea – Regio Calabria – Scilla – Catanzaro – Cappo Rizzuto – Tenuta Senatore –  Matera

 

Program

 

  • Ziua 1. București – Roma

Călătoria noastră începe din aeroportul Otopeni de unde ne imbarcam pentru zborul spre Roma. Dupa aterizare, imbarcare in microbuzul de transfer si deplasare catre hotel. Cazare la hotel 4* in Roma.  Intalnire cu ghidul si grupul venit cu autocarul din tara si ne incepem vizita in Roma. Supranumită ”Caput mundi” (”Capitala lumii”), la ”Città Eterna” (”Cetatea eternă”) sau, pur și simplu, ”l’Urbe” (”Orașul”), Roma are o istorie îndelungată și nu puțini dintre cei care o cunosc spun că, dacă ar fi să aleagă un singur oraș pe care să îl descopere de-a lungul vieții, acesta ar fi Roma. Așezată pe malul Tibrului, Roma este una dintre cele mai importante destinații turistice din lume, fiind vizitată anual de milioane de turiști, fascinați de amestecul unic de arheologie, istorie, artă, gastronomie și panorame care îți taie respirația. Roma are nevoie de timp pentru a fi descoperită, dar astăzi vom începe prin a descoperi o parte din comorile Romei: Santa Maria Maggiore, San Pietro in Vincoli, Colosseumul, Columna lui Traian, Piata Venetia, Capitoliul si Pantheonul. Orice alte cuvinte aici ar fi de prisos in fata maretiei acestor constructii!

 

Moment de ragaz:

E adevărat că Roma este orașul operelor de artă și al monumentelor, dar este și orașul în care vei mânca cea mai delicioasă pizza si cea mai traznita combinatie de gelato! Incearca inghetata cu salvie si zmeura, sau inghetata cu ricotta sau cu migdale si smochine… asa poti spune ca ai fost la Roma.

Dupa ce  “Cetatea Eterna”ne-a convins de venerabila sa varsta vom admira si frumusetea sa unica in Piata Navona, Fontana di Trevi si Piata Spaniei. Suntem obositi dar fericiti ca am avut ocazia sa pasim pe stradutele acestui minunat oras. Ne retragem la hotel pentru odihna binemeritata.

 

  • Ziua 2. Napoli și Pompei

Începem aventura în sudul Italiei, iar prima oprire va fi Napoli. Vom face o incursiune în forfota și haosul atât de pitoresc din Napoli, un oras atat de italienesc încât, practic a devenit aproape un cliseu – un oras al pizzeriilor, al operei, al pietelor aglomerate, al Sophiei Loren (nascuta in apropiere), un oras microbist, religios si familist. Urmam traseul turistic clasic si ne oprim pentru poze la Castel Nuovo, Teatrul San Carlo, Palatul Regal si in Piata Plebiscitului.

Moment de răgaz:

Suntem in Napoli, locul unde se spune că s-a inventat pizza. Mergand la pas pe Via dei Tribunali, gasim cateva pizzerii care ne imbie la  degustarea celebrului preparat. Recomandam simpla Margherita – cu rosii si busuioc proaspat scaldate in mozzarella de bivolita, apoi savurati un pahar de limoncello si crema di limone asa ca sa ne facem energie pentru vizita la Pompei.

Dupa ce ne-am incarcat bateriile, ne incheiem programul de astazi cu o vizită la Pompei pentru o veritabilă călătorie în timp până acum 2.000 de ani.  Daca aici nu s-ar fi produs cel mai devastator cataclism din istorie, la începutul mileniul I, Pompeiul ar fi fost o alta colonie minora distrusa de trecerea timpului. In schimb a fost conservat pentru posteritate de eruptia vulcanului, cand cladirile si o parte din locuitorii sai au fost ingropati sub un munte de cenusa si materii vulcanice. Si au ramas asa, ingropati, pana in secolul al XVIII-lea, cand o serie de texte vechi au scos la iveala existenta acestui oras. Casele au rămas intacte în mare parte și conțin încă mobilă, ornamente, chiar și tăcâmuri, lămpi și ustensile de bucătărie. Vedem Amfiteatrul, Gymnasiumul care ascunde o piscină în mijloc, dar și Templul lui Apollo și Basilica. Seara cazare în zona Napoli.

 

  • Ziua 3. San Nicola Arcella – Diamante – Sanctuarul Sf Francisc- Pizzo

În zori plecăm spre Riviera dei Cedri, unde vom descoperi micul oraș San Nicola Arcella, întemeiat de normanzi pe malul mării. Orășelul ascunde cadre naturale incredibile, cu plaje ascunse între stânci și apă clară de culoarea smaraldului. Imortalizăm peisajul minunat în fotografii, apoi ne continuăm drumul și facem următoarea oprire în Diamante, orașul ardeilor iuți (peperoncino), dar și al unui soi deosebit de lămâi. Descoperim și aici aceeași frumusețe și același caracter intim, retras, specific Calabriei. După-amiază plecăm spre Pizzo, însă mai facem un scurt popas în Paola, unde vizităm Piazza del Popolo, Turnul cu Ceas, Biserica Madonna di Montevergine și, în final dar nu în ultimul rând, Sanctuarul Sfântului Francisc de Paola, protectorul Calabriei și al tuturor oamenilor mării. După această vizită ne continuăm drumul spre Pizzo, un orășel pescăresc liniștit unde vom înnopta.

 

  • Ziua 4. Pizzo – Peşterile Zungri – Tropea

În zori vom explora orașul Pizzo, admirând priveliștea superbă asupra Costa delgli Dei. Începem cu Biserica Piedigrotta, care, așa cum sugerează și numele, este o biserică deosebită situată într-o peșteră naturală. Înăuntrul său găsim statui cu sfinți și mari preoți, care ne dau impresia pentru o clipă că ar fi tot creația naturii. Vizităm apoi centrul istoric, cu alei de piatră și case simple, dar elegante, cu terase mari și obloane de lemn. Savurăm un delicios prânz calabrez, iar la sfârșit ne răsfățăm cu înghețata Tartufo. După ce ne-am făcut stocul de energie plecăm mai departe, spre Zungri, unde se află o formațiune stâncoasă deosebită ce ascunde nenumărate peșteri unde oamenii și-au construit case și adăposturi. Ultima vizită a zilei este în Tropea, „Orașul Mării Turcoaz”, renumit pentru plajele sale idilice de care călătorii se îndrăgostesc pe loc. Tot aici vom găsi și Sanctuarul Sfintei Maria dell’ Isola, o biserică superbă situată pe vârful unei mari formațiuni stâncoase de pe malul mării. Seara ne întoarcem în Pizzo pentru cazare la acelaşi hotel.

 

  • Ziua 5. Reggio Calabria – Scilla – Pizzo

Astăzi facem o excursie spre Reggio Calabria, o zonă splendidă unde poate fi observat curiosul fenomen „Fata Morgana”. Participăm la un tur ghidat al Muzeului Magna Graecia, unde admirăm frumoasele statui de bronz din Riace, două statui de dimensiuni umane ale unor luptători greci, conservate perfect. După masa de prânz facem o plimbare pe promenada Falcomatà, cunoscută drept „cel mai frumos kilometru din Italia”, cu priveliști superbe asupra mării și Strâmtorii Messina. Următoarea noastră destinație este Scilla, un loc de poveste, iar asta nu e doar o metaforă, căci chiar Dante Alighieri a scris despre acest oraș în „Divina Comedie”. Străbatem străzile înclinate din apropierea plajei și mergem spre Castello Ruffo, care tronează impunător pe dealul din marginea de vest a orașului. După aceea avem timp pentru a explora fermecătoarea Chianalea, o zonă pescărească unde casele se întind până pe plajă. Când se lasă seara pornim înapoi spre Pizzo.

 

  • Ziua 6. Villa Casignana – Locri – Gerace – Stilo – Catanzaro

Începem ziua cu o vizită la Vila Romană din Casignana, unde se află cel mai mare complex de mozaicuri romane din Sudul Italiei, după cel din Piazza Armerina din Sicilia. De aici mergem spre parcul arheologic Locri Epizefiri, unde se află ruinele unui oraș antic grecesc întemeiat în sec. VII î.Hr. Descoperim aici o vastă necropolă, câteva temple, un teatru grecesc și multe alte vestigii păstrate în Muzeul Arheologic Locri.

După amiază plecare spre Gerace, unul dintre cele mai frumoase și mai pitorești sate calabreze, unde ne oprim pentru a degusta produse locale delicioase precum varietăți de brânzeturi, mezeluri preparate în casă, legume gustoase și vinuri excelente. Ne continuăm drumul spre Stilo, un oraș liniștit situat pe un deal, unde vom vizita Cattolica, un mic templu greco-bizantin. Seara vom merge spre Catanzaro, „Orașul celor două mări”. Cazare la hotel în zona Cantanzaro.

 

  • Ziua 7. Cappo Rizzuto – Tenuta Senatore – Matera

După mic-dejun pornim spre Capo Rizzuto, unde vizităm Castelul Aragonez, o veche fortăreață, azi reabilitată complet, în interiorul căreia găsim un oraș antic cu o biserică și o capelă. De aici mergem în centrul orașului Capo Rizzuto, unde facem o plimbare admirând arhitectura medievală și poarta care separă orașul vechi de cel nou. Ne suim din nou în autocar și plecăm spre domeniul Senatore, unde vom putea degusta o colecție excelentă de vinuri și vom afla mai multe despre cultivarea strugurilor și producția vinurilor în Calabria. Desigur, vinul nu se poate gusta altfel decât însoțit de specialități locale de brânză, carne și fructe. Seara ne vom caza în Matera, o așezare cu o istorie de peste 7.000 de ani, care se află într-un canion sculptat de râul Gravina

  • Ziua 8. Matera – Roma

În dimineața aceasta explorăm orașul Matera, patrimoniu UNESCO și Capitală Culturală Europeană în anul 2019. Aceste tărâmuri au fost locuite din cele mai vechi timpuri, reprezentând una dintre cele mai longevive așezări umane din lume.  Matera este recunoscută peste tot în lume pentru  casele sale vechi şi unicate – “ sassi” – săpate în stâncă. Poţi admira acest labirint de peşteri, locuite din preistorie, de pe Strada Panoramica (un drum special construit), dar dacă vrei să ai parte deno experienţă de vis porneşte să explorezi aceşti “ faguri” din stâncă pe jos. Ne continuăm drumul nostru spre Roma. Sosire şi cazare în Roma.

 

  • Ziua 9. Roma – Bucureşti

Cu amintiri de neuitat și cel mai probabil cu dorința de a reveni cât mai curând în aceste locuri pitoreşti, zburăm spre București.

 

De la 275 €

+  295 euro (bilet avion, transfer si transport autocar)

 

9 zile – Avion

 

DATE DE PLECARE 2019:

21.06; 19.07; 16.08; 13.09

 

Preţul include

 

  • Bilet de avion Bucuresti – Roma – Bucuresti;
  • transport cu autocar climatizat;
  • 8 cazari la hoteluri de 3-4*;
  • 8 mic dejun;
  • Transfer aeroport-hotel-aeroport;
  • Ghid însoţitor din partea agenţiei pe traseu.

 

bonusuri

  • NOU! Pachet asigurări inclus: asigurare medicală, asigurare storno, asigurare de bagaj pentru posesorii de PELLERIN CLUB CARD
A B C D
PELLERIN PLUS BEST DEAL

Reducere 120 €

PROMO

Reducere 70 €

STANDARD +

Reducere  30 €

395

+ 295 € (bilet avion, transfer transport autocar)

275

+ 295 € (bilet avion, transfer transport autocar)

325

+ 295 € (bilet avion, transfer transport autocar)

365

+ 295 € (bilet avion, transfer transport autocar)

pret de persoana in camera dubla
ü  Oferta valabila pentru primele locuri in autocar;

ü  Avans 25 % la inscriere;

Diferenta de plata cu 21 de zile  inainte de data plecarii;

ü  GRATUITPELLERIN CLUB CARD , avand incluse asigurarea medicala, storno si de bagaje.

ü  Tarif disponibil si in varianta de transport individual (include serviciile de cazare si asistenta turistica locala);

ü  ATENTIE!   LOCURI LIMITATE!

ü  Oferta valabila pentru ultimele locuri in autocar;

ü  Plata integrala la inscriere;

ü  Nu se accepta modificari sau anulari.

ü  Nu se cumuleaza cu alte reduceri;

ü  ATENTIE!   LOCURI LIMITATE!

 

ü  Avans 50% la inscriere;

ü  Diferenta de plata cu 60 de zile inainte de data plecarii;

ü  Tarif disponibil si in varianta de transport individual (include serviciile de cazare si asistenta turistica locala);

ü  Nu se cumuleaza cu alte reduceri;

ü  ATENTIE!   LOCURI LIMITATE!

ü  Oferta este valabila pana la  28.02.2019.

 

ü  Avans 25 % la inscriere;

Diferenta de plata cu 21 zile inainte de data plecarii;

ü  Tarif disponibil si in varianta de transport individual (include serviciile de cazare si asistenta turistica locala);

ü  Nu se cumuleaza cu alte reduceri;

ü  Oferta este valabila pana la  30.04.2019.

 

suplimentE&reduceri

·    Supliment de single 195 €

·    Reducere copil  6-12 ani  – 25 €,  pentru cazare in camera dubla cu 2 adulti

·    Reducere a 3-a pers. in camera: 15 €